Ieri am ramas eu cu mine. Exact lucrul pe care il urmaream de atata timp. Eu, cu mine, cu gandurile si planurile mele. Si am reactionat asa cum nu ma asteptam. Am intrat intr-o mica panica. Am incercat sa fug de mine. Am vorbit cu Marius, sa-l intreb daca are treaba dupa cycling. Mi-a zis ca da. Nu stiu de ce m-as fi asteptat ca el sa fie disponibil, din moment ce intre noi nu e decat sex si atat. Am vorbit cu Clau, ea era la Afi cu Coto, si apoi se ducea acasa, deci nu am avut cum sa ne vedem. Nu stiam unde sa ma duc, nu stiam ce treaba sa-mi fac, nu stiam pe cine sa sun, nu stiam cu cine sa vorbesc ca sa nu stau singura. Aveam un nod in gat si o senzatie ciudata de teama. Pentru prima oara de cand ma mutasem, am realizat ceva: sunt singura. E exact ceea ce mi-am dorit. Timp pentru mine, singuratatea care mi-a lipsit atata vreme. Si atunci de ce mi-e frica? De cine fug? E prima zi de cand m-am mutat in care n-am vazut pe nimeni. De dimineata de cand m-am trezit, nu m-am vazut decat pe mine. Si am o frica interioara care nu stiu de unde vine. Cred ca abia acum realizez pasul pe care l-am facut.
Am bagat spaghete in mine. Asa, daca am burta plina, ma macina vina ca am mancat prea mult si o sa ma ingras si ignor panica pe care o simteam mai devreme. Buna metoda de eschivare am gasit, nu? De fapt, cred ca n-am gasit-o acum, o foloseam de mai mult timp. Eschivarea e unul din lucrurile la care ma pricep cel mai bine.
Pana la urma am fost la Carrefour sa-mi mai iau cate ceva si apoi m-am intors acasa si m-am uitat la Gladiatorul.
M-am simtit singura cu mine si asta nu e bine. E tocmai opusul a ceea ce-mi doream. Sa ma gasesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu