"All that you need will surely come..." Asta imi canta Darren Hayes acum. Iar un gingle de la Magic FM spune: "cele mai frumoase momente din viata au muzica lor."
E cald aici. E soare. Stau in trening si desculta, nemachiata, cu fundul pe o treapta, cu laptopul in brate si ma uit la cer. Am stat la soare pana acum, dar m-am retras pentru ca am inteles ca laptopului nu ii place soarele asa cum imi place mie (nu e bine sa-l las sa fie batut de soare direct in monitor sau in camera...). Mananc numai bunatati, cu gandul la eliptica si la banda pe care o sa le tocesc cand ma intorc acasa. Ma culc tarziu, ma trezesc tarziu...
Ar fi vacanta ideala.
Totusi am senzatia ca e ceva ce as putea sa fac ca sa fie mai bine. Ceva care sa-mi dea senzatia ca zilele astea trec cu folos pentru mine. Sa stau intinsa la soare si sa o citesc pe Mihaela. Sa alerg pe dealurile astea ca sa suplinesc lipsa antrenamentului. Sa ma conectez mai mult la mine.
Imi lipseste singuratatea. Intimitatea. Aici n-am parte de ea, pentru ca, oriunde m-as duce, e cineva cu mine. Am senzatia ca oamenii fug de singuratate aici. Fiecare e mereu in vizita la cineva, mereu impreuna cu cineva. Si eu m-am obisnuit altfel in ultima vreme. Si cred ca nu numai in ultima vreme. Ma obosesc prea multi oameni.
Am prins acum un moment in care mi-am pus laptopul in brate si m-am deconectat putin. Sau m-am conectat, cred ca asa e mai corect spus.
Pe drumul spre Dej am jucat un joc inventat de mine... Sau poate am auzit de el si acum mi-am amintit. Unul dintre noi spunea un cuvant si celalalt spunea primul lucru care ii venea in minte cand auzea cuvantul respectiv. Mi-a placut jocul.
Am aflat si raspunsul la intrebarea "Care e cea mai mare teama a ta?". Tot in timp ce jucam jocul asta, ceea ce inseamna ca m-a ajutat ceva-ceva. Incercasem acum ceva vreme sa incep sa raspund la intrebarile alea, dar m-am blocat la prima, nu-mi venea niciun raspuns in minte. Pana acum.
Cea mai mare teama a mea ar fi sa ajung in situatia in care sa nu pot avea singura grija de mine. Situatie in care am fost acum cativa ani si mi s-a parut groaznica. Eram la pat, fara sa fiu in stare sa merg nici macar la toaleta. Ceilalti erau nevoiti sa ma mute dimineata si seara, din/in dormitor, sa ma ajute sa-mi fac nevoile, sa-mi dea mancare si o ocupatie zilnica... A fost cumplit. Trecand peste faptul ca problema pe care o aveam de fapt de ordin fizic. In momentul de fata, asta ar fi cea mai mare teama a mea. Sa ajung din nou in situatia aia.
Aici as avea conditiile ideale de a scrie. De a incepe sa creez. De a-mi lasa mintea sa zburde intre realitate si fictiune.
Daca as avea un pic de intimitate. Dar, dupa cum spunea Darren ceva mai devreme, "All that you need will surely come". Poate acum nu e momentul. Poate nu e asta locul de unde sa incep.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu