My great expectations

Ce ma face fericita? Ce ma face sa zambesc? Nu reusesc inca sa-mi raspund la intrebarea asta. Trebuie sa fac mai multe lucruri, ca sa-mi pot da seama care dintre ele ma misca intr-atat incat sa merite sa-l mai fac si a doua oara, si a treia oara... Si trebuie sa fiu atenta la mine, la reactiile mele. Sau poate ca trebuie sa termin cu toate planurile si controlul asta si sa ma las naibii purtata de val! Poate asta e problema mea, ca ma straduiesc prea mult.

...

Intre timp s-a mai terminat un episod din viata mea. In seara in care am inceput sa ma uit la Marile Sperante... Ii dadusem mesaj pe la pranz, spunandu-i ca as vrea sa ne mai vedem, macar o data. Stiam ca e cu altcineva, am simtit lucrul asta. Dar aveam nevoie de o incheiere. In timp ce ma uitam la film, am primit confirmarea. E intr-o relatie si nu ne mai putem vedea. Am plans ca o prostuta. N-as fi crezut ca o sa plang atat de curand, dupa episodul plecarii de acasa. Ce chestie, totul a inceput cu Marile Sperante, asa l-am gasit. Si asa s-a si incheiat.

Mi-a spus ca a vrut doar sa ma faca sa am mai multa incredere in mine si sa ma faca sa vad ca pot sa simt mai mult... Dar eu n-am stiut asta si am vrut mai mult de la el. Cred ca la asta se referea atunci cand imi tot zicea sa nu avem asteptari unul de la celalalt. El chiar nu avea nicio asteptare. In schimb eu...

Poate ca amintirea mea despre episodul asta e mult mai intensa decat cum s-a petrecut el de fapt. Abia acum am devenit constienta de faptul ca el a fost unul din motivele pentru care am plecat de acasa. Si doare sa stiu ca trebuie sa sterg de pe lista unul din ele. Principalul motiv, de fapt.

Realizez acum ca nu a fost vorba despre sex. Nici despre noi, nici despre el. In tot timpul asta, a fost vorba despre mine. Si poate daca m-as fi concentrat pe mine, in loc sa ma tot gandesc atat la "noi", mi-as fi dat seama mai devreme ce trebuie sa fac. A fost o zguduitura, a fost ceva diferit decat ceea ce facusem pana atunci. A fost adrenalina si liniste in acelasi timp. A fost un punct de plecare.

Stiu acum ca de aici o sa plec in cautarea fericirii mele. Si acum ma pot uita la el fara regrete, fara ura, fara resentimente. Doar cu un sentiment de "multumesc". Eh, si putina tristete, nostalgie, dar cu zambetul pe buze. Si intr-un final, cred ca asta conteaza.

Nu cred ca trebuie sa inteleg fiecare pas al vietii mele. Trebuie doar sa iau lucrurile asa cum sunt si sa invat din fiecare dintre ele. Si sa merg mai departe.

N-a fost nici pe departe iubire. Eventual, o "plonjare". Dar citatul asta mi se pare cel mai potrivit: "sometimes you love and you learn and you... move on. And it's ok".

Am feeling-ul ca ne vom mai intalni, candva.