Pare ca totul s-a mai calmat un pic. De fapt, ce zic eu, ca nici n-am plecat inca... Nici n-a inceput furtuna. Probabil e calmul dinaintea ei.
Ce ciudat e ca atunci cand esti pe cale sa pierzi o persoana draga, totul devine mult mai intens si esti mult mai recunoscator pentru orice clipa petrecuta impreuna. Pentru ca stii ca oricare dintre momentele pe care le petreci pot fi pentru ultima oara.
Simt ca ii fac cel mai mare rau pe care i l-as putea face. Ma simt egoista pentru ca ii cer ca in perioada cat e singur sa incerce sa se bucure de viata si de o gramada de lucruri pe care le poate face in absenta mea. Din moment ce el nu vrea sa fie in absenta mea. Si atunci cum cum sa ii cer sa se bucure, cand el spune ca pierde o parte din el? Sper macar sa poata intelege ca dependenta asta pe care am dezvoltat-o unul pentru celalalt de-a lungul anilor nu e un lucru bun. Sper sa se redescopere pe el, sa regaseasca lucrurile care ii plac, sa-si gaseasca sau sa-si regaseasca prieteni in prezenta carora sa poata fi el insusi. O sa incerc sa il ajut sa faca asta. E culmea, acum imi doresc sa faca lucruri pe care acum ceva vreme i le reprosam...
Dar cred ca are nevoie de lucrurile astea, asa cum am si eu nevoie de ele. Doar ca, pentru el, probabil ca nu e momentul potrivit.
Acum nu mai stiu exact motivul pentru care plec. Stiu doar ca e ceva ce trebuie sa fac in momentele astea. Mi-a spus ca o sa ma ajute sa fac asta, ca o sa-i fie foarte greu fara mine si ca spera sa nu-l uit.
...
Iar nu pot sa respir. M-am inselat, nu s-a calmat nimic. E abia inceputul.
O sa am nevoie de multa putere sa pot face asta.
Acum nu mai stiu exact motivul pentru care plec. Stiu doar ca e ceva ce trebuie sa fac in momentele astea. Mi-a spus ca o sa ma ajute sa fac asta, ca o sa-i fie foarte greu fara mine si ca spera sa nu-l uit.
...
Iar nu pot sa respir. M-am inselat, nu s-a calmat nimic. E abia inceputul.
O sa am nevoie de multa putere sa pot face asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu